Street General Vasilea Milea nr. 76 - Parking, Wi-Fi, TV, umbrella, magazines / newspapers (free of charge)

HOTEL PREMIER

3 Mai

Activităţi turistice

Pentru un grup de 15-50 persoane asiguram ghid turistic pentru Sibiu si imprejurari.

Prezentul şi trecutul se îmbină armonios în judeţul Sibiu: sate tradiţionale şi oraşe istorice, diversitate etnică şi confesională, abundenţă de stiluri arhitecturale, viaţă culturală bogată, înrădăcinate în secole de istorie şi influenţate de rafinamentul şi eleganţa vieneze. Toate acestea, alături de varietatea reliefului de la poalele Carpaţilor conturează imaginea de mozaic a destinaţiei ce vă aşteaptă să o descoperiţi.

Trasee de drumeţie

Cu mai mult de 500 km de trasee de drumeţie marcate, judeţul Sibiu este cu adevărat un paradis al drumeţilor: de la trasee pentru începători, în împrejurimile staţiunii Păltiniş, la trasee de drumeţie pentru cei experimentaţi şi dornici să atingă cele mai înalte vârfuri din Carpaţii României, Vf. Negoiu (2535 m) şi Vf. Moldoveanu (2544 m) din Munţii Făgăraş.

Ce spuneţi de o drumeţie pe crestele stâncoase ale munţilor Făgăraş, pe culmile mai domoale ale masivului Cindrel sau, de ce nu, pe dealurile împădurite ale Văii Hârtibaciului şi Târnava Mare? Traseele de drumeţie pe care vi le propunem, cu grade diferite de dificultate, vă vor purta de-a lungul unor peisaje spectaculoase. Luaţi-vă rucsac-ul şi camera foto, şi haideţi să descoperiţi „la pas” împrejurimile Sibiului!

Târguri şi festivaluri

În judeţul Sibiu nu e loc de plictiseală indiferent de anotimp…
…iarna, cetele de colidători răsună în sate; primăvara, festivalurile folclorice ne înviorează; vara, artele spectacolului animă străzile oraşelor; iar toamna este dedicată târgurilor cu produse gastronomice şi muzicii de calitate.
Veniţi la Sibiu pentru a trăi „pe viu” febra evenimentelor!

Spectacole şi expoziţii

Tradiţii şi obiceiuri păstrate timp de secole, spectacole de muzică şi dans, film, teatru, literatură şi fotografie, cu toate se reunesc la Sibiu an de an. Nu ezitaţi şi verificaţi agenda evenimentelor culturale, cu siguranţă veţi găsi evenimente pe gustul vostru!

Tradiţii şi obiceiuri

Tradiţii din strămoşi păstrate vă aşteaptă să descoperiţi o altă lume, cea a satului tradiţional transilvănean.

Evenimente sportive

RedBull Romaniacs, Raliul Sibiului sau Turul Ciclist al Sibiului sunt doar câteva dintre competiţiile sportive de talie internaţională desfăşurate la Sibiu.

Altele

Calendarul evenimentelor din Sibiu este încărcat; alături de cunoscutele evenimente culturale sau întreceri sportive, judeţul găzduieşte numeroase alte evenimente tematice, gastronomice sau educative.

Leave a Reply